Interviu Sevcencos: ”Jocurile horror sunt preferatele noastre!”
LOCKEDup: Ce vreți să se știe despre voi? Ce pasiuni/hobbies aveți, în ce domeniu vă desfășurați activitatea profesională?
Laura & Andrei S.: Eu și soțul meu suntem persoane private și nu am putea spune că vrem să se știe ceva specific despre noi. Suntem doi corporatiști și încercăm, pe cât se poate, să ne ocupăm timpul și altfel, decât uitându-ne la Netflix și bând bere craft. Cred că se poate spune că suntem fix ținta demografică a jocurilor de tip escape the room. Eu sunt pasionată de înot, călătorii, cărți polițiste și ordine. Sotul e cu muzica, SF-ul de orice fel și gadgeturile. Împreună, însă, am prins boala asta a jocurilor voastre așa de rău, încât, într-o vreme, dispăream de acasă weekend-uri întregi, în asa manieră încât suntem siguri că pisica se considera singură pe lume.
LOCKEDup: Când, cum, unde și de ce v-ați apucat să jucați escape rooms?
Laura & Andrei S.: Am început întâmplător în decembrie 2014 când am primit cadou de Crăciun un voucher la un escape room în București. Am fost foarte plăcut surprinși de concept, în special pentru că am reușit să scăpăm la 59 de minute și 38 de secunde. Urmărind sentimentul acela de împlinire pe care numai prima oară îl poți simți, am început să căutăm și alți operatori (foarte puțini pe atunci). În lunile următoare am ajuns pe la toți operatorii din București. În unele zile am jucat chiar 2-3 camere.
LOCKEDup: Câte jocuri de escape rooms aveți la activ?
Laura & Andrei S.: În jur de 160. Nu îți spunem și procentul de evadări, pentru că multe dintre pierderi au fost la început când ne credeam în stare să facem camere în doi. Nu puteam, încă.
LOCKEDup: Ne puteți face un mini-top detaliat cu cele mai frumoase experiențe escape rooms jucate, din afara țării?
Laura & Andrei S.: Din afara țării avem doar o singură cameră jucată în Praga, la Trap, în 2016. Pe vremea când făceam călătorii în alte țări, jocul de escape era destul de costisitor în 2. 😊 De asemenea, nivelul camerei jucate la acel operator era cu cel puțin un an în urma camerelor din România. Multe lacăte, întrerupătoare și mobilă folosită ca parte din poveste, într-o vreme când românii foloseau deja mecanisme automate, electromagneți și uși ascunse.
LOCKEDup: Ce jocuri vă plac cel mai mult din cele lansate de noi și de ce? Review us!
Laura & Andrei S.: Toate jocurile voastre ne-au plăcut foarte mult și am fost nerăbdători să vă vizităm de fiecare dată când am auzit că urmează să deschideți o camera de evadare nouă.
Cea mai recentă fiind The Amulet, suntem tentați să o punem pe primul loc, ne-au plăcut puzzle-urile, decorul și surprizele care ne-au urmărit pas cu pas.
Nu știu dacă Chernobyl este neaparat pe locul 2, dar ne-a plăcut foarte mult și ne-am mișcat foarte repede.
Jigsaw din nou este în top, tema horror fiind preferata noastră.
LOCKEDup: Ce așteptări aveți atunci când un operator lansează un joc nou și mergeți să-l jucați?
Laura & Andrei S.: Puzzle-uri deștepte și variate, cu grad de dificultate mediu (căci de obicei mergem în 2), decor spectaculos. Ideea de bază e că nu ajunge să ai jocuri deștepte și surprinzătoare, ambianța trebuie să fie gândită pentru a transpune jucătorul în joc. De aceea decorul e foarte important, deși nu e nevoie întotdeauna să fie material. Penumbra face uneori minuni.
LOCKEDup: Ce teme de escape rooms vă doriți să se lanseze în viitor, ce simțiți că lipsește din peisajul actual?
Laura & Andrei S.: Ne plac cele cu teme horror, care încearcă să separe jucătorul de realitatea mondenă.
LOCKEDup: De ce ați recomanda această activitate celor care nu au încercat până acum?
Laura & Andrei S.: Este o activitate deosebită și merită încercată, chiar și numai pentru a demonstra că ești în stare. Tot ce putem spune cu siguranță e că am văzut bărbați în toată firea, morocănoși și evident târâți acolo de soția care voia să facă jocul cu copiii, care au ieșit entuziasmați din cameră, dornici să mai facă una.
LOCKEDup: Ce sfaturi le puteți da jucătorilor de escape rooms în general? Do’s & Don’ts maybe?
Laura & Andrei S.: Să se bucure de fiecare experiență, să nu acorde multă importanță timpului de joc și recordurilor. Să încerce să se transpună în joc și să țină cont că nu sunt așa multe. Trebuie să le faci cumpătat, nu binge-mode, că rămâi repede fără.
Laura și Andrei, vă mulțumim pentru răspunsuri și vă dorim mult succes în toate evadările viitoare. În câțiva ani și cu noul coechipier, Ștefan, fiul vostru!
Echipa LOCKEDup Real Escape Rooms
Dacă îți dorești să te abonezi la articolele noastre => Subscribe